Cheamă-l și va veni
Autor: Alex Prodan  |  Album: Cu Tine  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Alexandru_1991 in 13/02/2022
Cheamă-l și va veni,
E promisiunea Celui din veșnicii!
E promisiunea Celui Preaînalt,
Căci dacă îl chemi din inima ta El se va arăta.

E frumos să știi degrabă,
Căci Domnul vine în a ta viață,
Și nu te lasă nici un pic,
Căci l-ai chemat și El a venit.

E minunat ce a promis Dumnezeu,
Căci va fi lângă sufletul tău!
Și ori ce va veni,
El nu te va părăsi.

Dar ca toate acestea să se împlinească,
Trebuie să crezi în a ta viață,
Trebuie să îl chemi numai de cât,
Pe Cel ce a spus: Iată Eu vin curând.

Să fi curat înaintea Sa,
Ca tu să îl poți chema!
Să te sfințești înintea lui Dumnezeu,
Ca să poată veni lângă sufletul tău.

Cheamă-l și va veni,
A promis Ce-l din veșnicii,
El nu te va lăsa,
Căci e promisiunea Sa.

Doar să ai inima curată,
Când îl chemi în a ta viață!
Ca nu cumva să nu vină Dumnezeu,
Din pricina păcatului tău.

Și apoi te poți bucura,
De Domnul din viața ta,
De Ce-l ce nu a întârziat,
Atunci când l-ai chemat.

Împreună cu El vei fi,
Mână în mână vei călători!
Până El te va lua,
Sus în slava Sa.

De aceia dragul meu,
Nu mai sta pe gânduri mereu,
Cheamă-l pe Domnul degrabă,
Să binecuvinteze a ta viață.

Este promisiunea lui Dumnezeu,
Care este și în dreptul tău!
Dacă ai o inimă curată,
Va veni Ce-l din slavă.

Cât de minunat este pentru fiecare,
Să chemi și să vină Domnul din zare,
Să strige inima ta,
Și Isus să vină atuncea.

Cheamă-l și tu pe Dumnezeu,
Căci poate nu a venit dragul meu!
Poate în viața ta,
Nu a venit Domnul acuma.

Poate nu l-ai chemat cu adevărat,
Și de aceia nu s-a prezentat,
Poate nu l-ai chemat sincer dragul meu,
De aceia nu a venit Dumnezeu.

Dar încă nu e prea târziu pentru viața ta,
Încă îl mai poți chema acuma!
Încă se mai poate dragul meu,
Să chemi pe Dumnezeu.

El vine căci a promis degrabă,
La inima care îl cheamă,
Strigă și tu cu inima ta,
Să vină Domnul Isus acuma.

E promisiunea Sa,
Chear și pentru viața ta!
E o promisiune minunată,
Chear și pentru tine dragul meu în această viață.

Domnul putere să îți de-a,
Să îl chemi cu toată inima ta,
Să îl chemi cum nu l-ai chemat,
Pe Domnul de acas'.

Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 544
  • Export PDF: 5
  • Favorită: 1
Opțiuni