Tu nu priveşti Doamne ca mine
Autor: C.Valentina  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de C.Valentina in 08/02/2022
Când nu vedeam nimic din mine,
Tu m-ai văzut copilul Tău.
Când nu vedeam vre-un rost în viaţă,
Priveai la mine cu speranţă.

Că voi deschide şi-ai intra
Stăpân să fii în viaţa mea.
Şi totul ca să poţi schimba.
Să fiu ce Tu vedeai cândva.

Când nu-mi vedeam eu fericirea,
Ci numai chin în viaţa mea.
Atâtea Tu vedeai în mine,
Că-s fericit la crucea Ta.

Nu mă vedeam bun de nimica,
Dar Tu atâtea ai văzut.
Daruri ai aşezat în mine
Să Te slujesc, să-ţi fiu plăcut.

Şi alţii azi privesc la mine,
Mă văd nimic, şi un netot.
Nu văd trăirea mea în viaţă.
Şi fără Tine că nu pot.

Şi astăzi mă mai văd Iisuse,
Tot un nimic în faţa Ta.
Te văd pe Tine cel mai mare.
Prin har numai sunt sluga Ta.

Azi mi-ai deschis ochii credinţei.
Să pot privi cum Tu priveşti.
Să-l văd pe cel pierdut în noapte,
Cum Tu îl ierţi şi îl primeşti.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 248
Opțiuni