Mă uit la cer și mă gândesc...
E infinit și nu greșesc,
El se aseamănă cu Tine,
Căci n-are limite, știm bine.

Mă uit la cer, e minunat...
Doamne, nu Tu l-ai creat?
Nu Tu ai pus norii-n mișcare,
Ca să arăți a Ta splendoare? !

Nu Tu-ai creat întreg Pământul? !
Și mare și uscat și vântul? !
Nu Tu-ai făcut din lut chiar omul? !
Și pentru el trimis-ai Salvatorul? !

Nu Tu ești acel ce totul poate,
Nu stăpânești Tu peste ape? !
Nu Tu ești acel ce totul înmulțește...
Și chiar pe oameni de multe rele îi ferește? !

Nu ești Tu acel ce le-ai făcut pe toate:
Și lucruri mari și lucruri ne-nsemnate? !
Nu ești Tu ’cel Măreț și Veșnic,
Nu Tu ești ’cel Atotputernic? !

O, Doamne, atâtea lucruri ai făcut...
Minuni și semne... și multe de neconceput...
Nu ai putea Tu să tămăduiești și boala,
Să iei de la ’cel împovărat, povara? !

Nu ai putea Tu să-i asculți pe-acei părinți,
Ce-n miez de noapte-nalță rugăciuni fierbinți?
Nu ai putea să treci pe lângă paturi de spital,
Să lași doar sănătate, bucurie și mult har?

Nu ai putea să saturi chiar pe cel flămând? !
Și celor muți, Tu să le dai Cuvânt?
Nu Tu ești ’cel ce șterge lacrima de pe obraz
Și-n urmă lasă pace și extaz?

Doamne! Tu ești Cel ce-a creat întreg Pământul
Și tot Acel ce ne-a lăsat Cuvântul.
Tu ești Cel ce lucrezi cu semne și minuni,
Ajută-ne ca să le cerem prin multe rugăciuni!