Așa mult ne-ai iubit
Autor: Marius Tarcău  |  Album: fara album  |  Tematica: Cină
Resursa adaugata de Marius16 in 02/02/2022
Tu, altoi de stea din necuprinsele zări,
Te-ai coborât în noroi printre muritori
Așa mult ne-ai iubit, așa mult ne-ai iubit,
Dar pe Golgota Isuse te-ai oprit din strălucit.

Tu, crinul cel fără de pată din Eden,
Te-ai coborât pe pământ, în al spinilor buchet,
Așa mult ne-ai iubit, așa mult ne-ai iubit
Și într-o zi spinii haini pe lemn te-au țintuit.

Tu, împărat al celor ce stau pe tronuri,
Ți-ai părăsit slava și ale cerului onoruri
Așa mult ne-ai iubit, așa mult ne-ai iubit,
Și din împărat te-ai făcut robul cel mai prigonit.

Tu, izvorul nesecat de milă și iubire,
Ai devenit izvor de sânge ce-aduce mântuire,
Așa mult ne-ai iubit, așa mult ne-ai iubit,
Încât prin a Ta moarte pe noi ne-ai mântuit.

Și azi din Golgota încă mai curge izvorul,
Și pe cruce pentru Tine plânge Mântuitorul
Așa mult te-am iubit, așa mult te-am iubit,
Am dat totul pentru tine, nu-ți cer în schimb nimic.

Vino dar la mine, copil neprețuit,
Te-am răscumpărat, și prețul am platit,
Așa mult Te-am iubit, așa mult Te-am iubit,
Și ca Mine nimeni în veci nu te-o iubi.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2058
  • Export PDF: 1
Opțiuni