Întrebare pentru fiecare
Autor: Emilia Dana Dinescu  |  Album: Poezie revizuită  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de dinescuemilia in 15/01/2022

Isuse, Tu te-ai născut și ai trăit ca noi,
Dar ai mers numai drept, n-ai pată de noroi,
Doar noi ne murdărim și ne pătăm mereu
Păcatul nu-l urâm și-l ocolim cu greu,
Chiar ne îndreptăm prea lesne cu fața spre păcat
Și apoi cu întristare oftăm, te-am supărat,
Dar nu facem nimica, cu Tine nu luptăm,
Lăsați ca duși de vrajă prea lesne ne lăsăm
Și tot pe a noastră cale ne place și mergem
Deși, le știm pe toate și știm și înțelegem
Că prin a noastre fapte prea des te răstignim
Și apoi venim la cruce și vrem ca să murim,
Dar până când Isuse, o să mai fie har?
Și până când iertarea Tu ne-o mai dai în dar?
Că prea des ne abatem și prea multe greșim
Și apoi promitem Doamne, că azi ne pocăim,
Dar azi devine mâine și nicicând nu e azi,
Curând ai să vii Doamne, cu focul să ne arzi
Și munții or să cadă, of de ne-ar astupa
Căci ți-am promis prea multe și n-am făcut așa.
Le știm pe toate Doamne, dar suntem rătăciți,
Prin ale noastre fapte suntem și răzvrătiți,
Dar până când Isuse, Tu șansă ne mai dai
Ca să primim o jertfă și să primim un rai?
Și până când Isuse, la inimi ai să bați?
Of, până când Isuse, mai poți Tu să ne cauți?
Emilia Dinescu
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 256
Opțiuni