La şfârşitul unui an, c-un decembrie-nzăpezit
Doi prieteni, către Conrad au pornit;
L-au găsit în casa lui, loc umil şi loc sărac
Dar împodobit frumos, cu crenguţe mici de brad

Cu o faţă bucuroasă, el, în casă i-a primit
Şi cu bucurie mare, despre-un vis, el le-a vorbit:
“Dragi prieteni, azi, în zorii dimineţii
Când cocoşul a cântat pentru înc-o zi a vieţii
Mi-a spus Domnul că ar vrea
Oaspete să fie, chiar în casa mea!”

Şi-n curând, el a făcut toate cele bune pregătiri
Casa lui şi masa lui să primească musafiri!
Iar apoi, pe-un scăunel, el, pe Domnul aştepta
Să Îi spună fericit: “Bine ai venit în casa mea!”
Şi-astfel, faţa Domnului s-o vadă
Chiar aici, în a lui casă.

Ei, toţi, împreună, mult s-au bucurat
Dar apoi, cei doi, de la Conrad au plecat;
Toţi ai lui nu mai erau şi, el, singur locuia
Iar Crăciunul, an de an, cu tristeţe-l petrecea.

Dar acum, ştia un lucru: Domnul Sfânt când va veni
Un Crăciun mult fericit şi în casa lui va fi!
Bucuros, el asculta orice sunet ce-i spunea:
Vine Domnul ca să fie, oaspete în casa mea!
Şi-astfel, visul său el îl trăia şi pe Domnul aştepta!

Şi, deodată, prin fereastră
A zărit un om afară;
Era doar un cerşetor cu-ncălţări rupte la vârf
Şi cerea de ajutor, stând acolo, tremurând.

Conrad, uşa i-a deschis-o şi în casă l-a primit
Pe acel biet cerşetor, căruia i-a şi vorbit:
“Văd că eşti înfrigurat, iar picioarele te dor
Ia te rog, acestea, să îţi fie de-ajutor!
Sunt doar nişte încălţări, ca de frig să fii ferit
Şi o haină călduroasă, să fii astfel, încălzit!”

Cu un suflet bucuros, l-a văzut cum el pleca
În acea zi de Crăciun, ce… încet, încet, trecea!
Se gândea, mereu, la Domnul: “Oare cum de-a-ntârziat?
Câtă vreme o să treacă, cât mai am de aşteptat?”

Şi curând, înspre-a sa uşă, cineva s-a îndreptat
Fericit, el a deschis-o pentru Cel mult aşteptat!
Era doar o străină ce ducea un braţ de vreascuri
O femeie gârbovită de-ale ei, multe necazuri;
Un popas ea căuta, pentru-al ei trup istovit
Însă Conrad îşi zicea: “Acest loc… pentru Domnu-am pregătit!”

Bătrânica l-a privit şi i-a spus cu vocea sa:
“Doar puţin să m-odihnesc, lasă-mă în casa ta!”
El, la masă o pofti şi-un ceai cald a pregătit
Pentru-acea străină ce-n căsuţă a păşit;

Iar, atunci când a plecat, Conrad mult s-a întristat
Căci văzu cum ceasul serii era şi mai ‘naintat;
“Domnul n-are să mai vină!”, el şi-a zis în gândul lui
“Iar din vis, n-am înţeles, tocmai vocea Domnului!”

Dar în liniştea de-atunci, el un strigăt auzi:
“Ajutaţi-mă, vă rog! Este cineva aici?”

Iarăşi, uşa a deschis-o, prietenos şi fericit
Şi din nou, dezamăgirea, pe-a sa faţă s-a ivit.

Era doar o copiliţă ce prin târg s-a rătăcit
Pe părinţi îi căuta şi, deloc nu i-a găsit.

Trist şi mult îngândurat, Conrad o privi cu milă
Dar ştia numaidecât, cum s-o facă fericită;
A primit-o-n casa lui cu-al său braţ mângâietor
Iară lacrimile ei, de pe-obraz le-a şters uşor;

Și, ducând-o la părinți, pe când se-ntorcea ‘napoi
Pasul lui înspre căsuţă, devenea tot mai greoi;
Se gândea că Domnul Sfânt nu avea cum să mai vină:
“Ziua-aceasta de Crăciun, tocmai se termină!”

Şi, intrând în cămăruţă, el atunci a-ngenunchiat
Întrebând smerit pe Domnul: “Doamne, de ce ai întârziat?
Ce Te-a reţinut să vii, chiar aici, în casa mea?
Căci eu, multă vreme am dorit, să pot sta-n prezenţa Ta!”

Dar, în liniştea de-acolo, el o voce-a auzit:
“Fruntea sus, căci Eu, Domnul, tot Cuvântul l-am păzit!

De trei ori... am fost chiar Eu, în căsuţa ta, cu drag!
De trei ori... păşind chiar Eu, binecuvântatu-ţi prag!

Cerşetorul îngheţat... , am fost Eu, iar, pe el l-ai ajutat!
Bătrânica... , iarăşi Eu... , pentru ea un loc i-ai dat!
Şi copila... , iarăşi Eu... , calea tu i-ai arătat!

De trei ori la uşă-am stat, tot atunci am şi intrat!
Şi-am găsit o desfătare, lângă-un om cu suflet mare!

Dintre darurile multe, darul dragoste-i mai bun!
Onorat, de tine-am fost, Musafirul de Crăciun!”

I: După poemul The Story of the Christmas Guest / Lyrics by Helen Steiner Rice
Traducere şi adaptare: Dumitru Bruda