Vorbe premonitorii(variantă)


Înmoaie pana în cerneală
Și-ncet așterne pe hârtie,
Bucăți din suflet și din creier,
Menirea ta asta să-ți fie! ! ...

De la-nceputul omenirii
Și până-n zilele de azi
Cunosti o lume, foarte bine,
Nu-n fericire ci-n necaz,

Cutremure-se frunza-n rouă
În diminețile-nghețate,
Un duș de moarte parcă bate
Peste natură și Cetate,

Ecouri lungi, de clopot vechi,
Tremură stins peste hotar,
Dangătul lasă în urechi
Un hohot negru, mortuar

Și rând pe rând, se-adună-ntr-una
În cimitir atâtea trupuri,
Te zguduie din temelie
A omenirii, începuturi,

Revezi istoria eternă
Și mitul, lui Sisif, cel vechi,
Se-ntorc planate în urechi
Muzici, cântate-ntr-o tavernă,

Revine fostul sol, al Romei,
Să zăpăcească omenirea,
Se împletește-n el gândirea
Cu simțămintele, Gomorei,

Azi, râtu-și bagă omenirea
În arme perfecționate
Și-și caută dement pieirea
În bombe și dorințe moarte,

El, omul, animal cu cap,
El, frumusețea animală,
Umblă cu capul aplecat
În sfera, existențială,
Statui să-i facem, cât mai multe,
Să știe scara animală
Că omenire-ai o insultă,
Reprezentând, o gravă boală.

N-a fost zidit-așa să fie
Ci veșnică și înțeleaptă
Dar a căzut ca să re-nvie
Prin rugăciuni și viață dreaptă

Hristos dându-ne bucurie
Iubire-i El și-n gând și-n faptă
Unde durere nu-i nici boală
Ci-ofericire colosală


Ea, s-a dedat neascultării
C-a ascultat de-un mincinos,
Care își va lua pedeapsa
Când va veni pe nori, Hristos

Căci, ce-a promis se va-mplini,
Isus Hristos va reveni,
Cu noi va fi în veșnicii.
Cine pe Domnul nu îl crede
E, acel surd, ce nici nu vede

N-are nici măcar bunul simț
Ca să îi creadă pe părinți,
Momentul, e să fim uniți
De Dumnezeu, să fim cinstiți.

Și-i timpul, să ne revenim,
Și de-orice rău să ne păzim,
Cum, Domnul, ne-a zidit odat
Curați și fără de păcat.

PS.
Când scriam de-a mea menire
Credeam, că dă bine-așa,
După treizeci și trei de ani,
S-a dovedit, prevestire.


Maria Despescu
27.03. 1988.