Europa
Autor: Maria Despescu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de despescu in 04/12/2021
Europa


Fecunda Europă
Ne-aliniază-n ea
Încât, încet, ne-ocupă
Încet, ca buba rea,

Oameni înceți la minte
Și iuți la fapte rele
Conduc acuma țara
Târând-o în belele,

Își rotunjesc avutul
De la pensionarii
Cu două milioane,
Li-e moale așternutul
Și nu dorm în canale,

Eram o țară bună
De-ar fi trăit, Dracula,
I-ar înălța în țeapă
Adevărat, nu-n glumă,

Când nu își scot căciula
Trecând prin fața lui,
Sau dacă unui om
I-a dispărut un cui! ... . .

Avem pământ și aur
Dar n-avem libertate,
Coloșii se învârt
Și-și construiesc palate,

Ce mi-e că-i, Iliescu,
Alți- escu sunt la fel,
O altă Românie,
La cârmă, alt tembel,

Sunt unii ce muncesc
Pentru-o viață bună,
Dar alții viețuiesc
Prin furt și prin minciună,

De când fărădelegea
Conduce-ntreaga lume
Cei ce respectă legea
Sunt subiect de glume,

Avem valori în țară
Și chiar universale,
Dar soarta-i cam amară
Pe-ontortocheata cale,

Trecutul nu mai este
L-am îngropat degrabă,
De marii noștri clasici
Nimeni nu mai întreabă,

Nu-i pomenit nici, Ștefan
Și nici, Mihai Viteazul,
Nici, Mircea și nici Horea,
Găsim că nu e cazul,

Iar la TV vedem
Atâția mitomani
Care nu știu citi
Dar se îngroapă-n bani,

De-un, Eminescu, Blaga, Coșbuc,
Rebreanu, Topărceanu,
Un Iorga, Titulescu, n-auzi
Nici dacă dai cu banul! ! ...

Nici patriotul, Goga,
Valori date uitării,
Ci prețul de pe piață
Al pâinii și mâncării,

De prețul la benzină
Și gigacalorie
Și starea bunăstării
Crescânde(pe hârtie)

De-atâtea conferințe
De fezabilitate,
De-arat ori de semințe,
De foamete și moarte,

De kilul margarinei
Când nu avem untură,
De pierderea marinei
Băsescu, băutură,

De-am vinde-n lumea toată
Grămezi de șarlatani,
Românul o să poată
Dormi pe munți, de bani,

Dar trag la noi cum trage
La marmeladă musca,
Măgarul, oricât rage
Nu zboară ca lăcusta,

Nu sex ci gen,
Nici, Maria Fecioara,
Să știți, nu confundăm
Și nu ne vindem țara,

Și nici, Mielul Isus,
Ci unul, Iulius,
Stați locului, românii
Mai au ceva de spus! ! !
03. Dec. 2021.
Părinții noștri-s mamă,
Femeie-adevărată,
Bărbatul, ne e tată,
Ținuți cu cinste-n ramă,

Nu-i faceți două cifre
Ce nu pot procrea,
Cum recomandă una
Care n-o pot vedea! ! ! ...

Și sper a retracta
Și a mai reflecta,
Nu cumva, s-o droga,
Ori o avea ceva? ! ! ...

Fecunda, Europa,
Mă-ntreb de ce ne vrea,
Suntem noi ”buba rea”? ...
Ori e bolnavă ea! ! ...

Căci nu numim”vacanțele de iarnă”
Atunci când mari sperate, sărbători revin,
Noi oaspeți nu primim cu mâna goală
Ci, cu pâine caldă, sare, și un pahar cu vin,

Voi faceți ce vă place, cum vă place,
Dar vă rugăm, pe noi, lăsați-ne în pace,
Nu ne stârniți cumva să vă urâm
Că v-am primit cu pâine și cu vin,
Când noi zicem, Crăciun,
Ori zicem, Bobotează,

Ce-i mai Sfânt și sublim
Sunt lucruri ce contează,
(Ele unesc bogatul și săracul
Ca oameni mai de vază),

Poruncă e și smoală
Ce-a pregătit-o dracul,
Ca părul, ca și geana
Atent să vi le vopsiți,

Să-ntineriți, să nu fiți aiuriți,
Dar unele îndemnuri
Mai bine le-nghițiți,

Poate explică, Freud,
De ce voi nu puteți
Sărbători-n acele zile
Și totuși sunteți beți,
Căzuți precum soldații
Căzuți, la Termopile,

Nu cred că ce am spus
Am spus destul de aspru,
Dar, Duhul și Isus,
Ne scapă de dezastru,

Nu suntem noi cei răi
Care să-și vândă blana
Ci câțiva derbedei
Adepți ai lui, Satana.

Maria Despescu
Dec. 1992. //03. dec. 2921





Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 439
Opțiuni