Dragostea lui Dumnezeu nu are asemănare
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Iubirea Ta e dar divin!  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 04/12/2021
Dragostea lui Dumnezeu nu are asemănare


Dragostea lui Dumnezeu
Nu are asemănare,
El, e salvatorul tău
Urmează-I dreapta cărare,

Nu mai sta pe loc, om bun
Deloc, să nu-ți fie teamă
Fii deștept, nu fii nebun
N-auzi că Isus te cheamă?

Glasul Său pe nume-ți spune
Tu răspunde-I, nu mai sta,
Fii umil și te supune,
Primește-L în viața ta!

Ușa inimii o lasă
Larg deschisă, ca să vină
Fiindcă Lui de tine-i pasă
Și puterea Lui divină

În curând o vei simți,
Va conduce viața ta,
De cel rău, te va feri
Îți va da iubirea Sa

Îți va da din harul Său
Să poți merge drept pe cale
Isus cel sfânt, Domnul tău
Îți va da putere mare

Duhul Său, te-a învălui
Cu putere și iubire,
Tot ce trebuie-ți va șopti
Tu să duci la împlinire,

Ale Lui îndemnuri bune,
Înțeleapta învățătură,
Vestitor să fii în lume,
Să nu tacă a ta gură.

De Isus, să spui mereu
Să audă orișicine,
Acesta e lucrul tău
Și să faci doar fapte bune

Ca la turma lui Isus
S-aduci inimi rătăcite,
Să fii un rob drept, supus,
Să ai zile fericite!

Amin

Câmpia Turzii, 2 decembrie 2021
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 517
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
Opțiuni