Sub cerul nopţii înstelat
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Noapte prea sfântă  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de valeriamida in 30/11/2021
Sub cerul nopţii înstelat,
Pe străzi întunecate,
Umblau prin noapte doi drumeţi,
Vorbeau încet, în şoapte.

Căutau un loc de găzduit,
Să se adăpostească,
Mariei ceasul i-a sosit,
Pruncul preasfânt să-L nască.

La poarta hanului băteau,
Cerând ca să-i primească,
Dar n-a fost loc şi au plecat,
Adăpost să găsească.

Târziu în noapte au găsit,
Un loc de poposire,
Un grajd în care au intrat,
Aducând mulţumire.

În grajd pe paie S-a născut,
Isus Hristos, Mesia,
El, Prinţul păcii profeţit,
Şi mare-i bucuria.

El a venit pe-acest pământ,
Din gloria cerească,
A fost trimis de Dumnezeu,
Ca să ne mântuiască.

Cu toţii azi să ne unim,
Cu ceru-n sărbătoare,
Să proslăvim pe Dumnezeu,
Lăudând Numele-I mare.
Amin!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1872
  • Export PDF: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni