Locuitor al cerurilor sfinte
Autor: Camelia Stîngaciu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Camis.10_ in 19/11/2021
"El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti*, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea* Lui faţă de noi în Hristos Isus." Efeseni 2:6,7

Eu sunt locuitor al cerurilor sfinte,
Cel așezat de Dumnezeu în locurile ce-s cerești
Și-n faptele ce-s pregătite dinainte
Eu umblu, căci așa în mine, Doamne, crești!

Cu trupul meu sunt încă jos, în vale
Dar eu trăiesc în cer, cu Dumnezeu
Și tot ce văd, e slava Ta în cale
Prin înfierea care strigă Ava-n pieptul meu!

Sunt cetățean în cerurile cerurilor Tale
Servesc ca laudă slăvilor divine
Tot ce e pământesc am lepădat în vale
Și taina voiei Tale, Doamne, este-n mine!

Tot ce sunt azi e izvorât din sfatul voiei Tale
Căci nu-i nimic neaprobat de Tine
Și hotărârea Ta mi-a stat la cruce-n cale
Când harul Tău s-a revărsat spre mine!

Deschide-mi ochii, Doamne, să Te văd mai bine
Ca să pricep nădejdea cunoștinței Tale
Și pune-un duh de-nțelepciune-n mine
Și-adu-mi, Isus, din cerul Tău pe cale!

19 noiembrie 2021
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 505
Opțiuni