Cade frunza mea din mãr,
Ruginitã-ntr-adevãr;
Şi, cãzând, priveşte-n jos,
Spre pãmântul prietenos.

Lutul, numele i-a scris,
Ţinând braţul sãu deschis
Cald culcuş spre-a-i oferi,
Contra toamnei brumãrii.

Merele-au cãzut demult.
Acum doar vântu-l ascult
Printre crengi vuind de zor,
Fãrã sens şi fãrã spor...