Mulțumește Domnului că astăzi te-ai trezit
Autor: Mihail Cebotarev  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de mcheb in 11/10/2021
Mulțumește Domnului că astăzi te-ai trezit…
Că soarele-ți zâmbește încântător în față
Dar pentru cineva să știi n-a mai zâmbit
N-a mai răsărit și n-a mai fost o dimineață.

Mulțumește Domnului că încă poți să mergi…
Ești bine, sănătos ai mâini și ai picioare
Fii milostiv, grăbește rănile ce dor să legi
Pe cel sărac să îmbraci orfanului să dai mâncare.

Mulțumește Domnului că poți să mai respiri…
Că încă poți sorbi mireasma florilor din văi
Că tu mai simți bătaia inimii în blândele priviri
Și lacrimi calde încă mai curg din ochii tăi.

Mulțumește Domnului pentru cer cu soare…
Pentru zilele senine, pentru răsărit și apus
Pentru pâinea caldă din cuptor și pentru sare
Pentru norii plini cu apă ce picură de sus.

Mulțumește Domnului că ai auz și grai…
Căci nu toți aud susurul și foșnetul naturii
Ciripit de păsărele și melodiile la nai
Ecoul ce se pierde lin în mijlocul pădurii.

Mulțumește Domnului că astăzi poți vedea…
Frumusețea și splendoarea care te înconjoară
Dar să știi că numai noapte este pentru cineva
Căci e orb sărmanul și viața lui nu e ușoară.

Mulțumește Domnului în fiecare zi…
Atunci când treci prin încercări și valuri grele
Fii credincios lui Dumnezeu și El te va păzi
Te va ajuta să treci biruitor prin ele.

Mulțumește Domnului la bine și la rău…
I-ați crucea zi de zi și mergi spre biruință
Nu descuraja chiar dacă drumul tău e greu.
Căci totul e posibil doar numai prin credință.

*******
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 636
Opțiuni