Cu cei dragi Te voi slăvi!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Mi-e plină inima de Tine!  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 03/10/2021
Cu cei dragi Te voi slăvi!


Viața searbădă mi-ar fi
Dacă Tu n-ai fi cu mine,
Urgiile m-ar lovi
Deloc, nu mi-ar merge bine

M-aș topi de supărare
Și de tot ce-aș suferi
Căci Cel Rău cu ură mare
M-ar duce pe căi pustii

Unde tot e transformat
Relele m-ar năpădi,
Ca într-un hău întunecat
Unde soare n-ar mai fi

Un căuș micuț de-aș cere
Setea să îmi potolesc,
El mi-ar da numai durere
Și necaz să pătimesc

Tot ce lacrimi mi-ar aduce
Din belșug, el mi le-ar da
Înspre moarte m-ar conduce
De nu ar fi mila Ta

De n-ar fi a Ta iubire
Cu totul, m-ar dovedi
Dar Tu, cu a Ta mărire
L-ai zdrobit, cu mine fii!

Tată scump și iubitor
Iartă tot trecutul meu
Și fă-mă biruitor
Fii cu mine când mi-e greu

Să nu pleci din preajma mea
Singur eu nu vreau să stau
Mi-ai dat duh din viața Ta
Iar eu, inima ți-o dau

Iar oița rătăcită
Care am fost când am plecat
Astăzi este fericită
M-ai găsit și m-ai salvat

Glorie Îți dau Isus
Sunt al Tău orice ar fi
Căci în Patria de sus
Cu cei dragi Te voi slăvi!

Amin

Câmpia Turzii, 2 octombrie 2021
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 392
  • Export PDF: 1
Opțiuni