Să ne rugăm într-una
Autor: Bandi Sebastian Alexandru  |  Album: Nu te teme, ci crede  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Sebastian76 in 30/08/2021
Să ne rugăm într-una

Să ne rugăm într-una, frate călător
Ca Dumnezeu să lase, Mila Sa din cer
Și îndurare, peste Sfântul Său popor
Că jertfă necurmată, viața îmi ofer

Să ne rugăm smeriți, cu râvnă și cu teamă
Nădejdea noastră vie, pecete să ne fie
Să fim ascultători în totul, să băgăm de seamă
Să fim parte din casă, în Sfânta veșnicie

Că la sfârșit de vremuri, când tot se va-mplini
Oglinda-n ce-am privit, va fi o realitate
Când Cel ce va veni, nu v-a zăbovi
Să ne rugăm frați scumpi, cât încă se mai poate

Să ne rugăm cu lacrimi, către Tronul Sfânt
Căci cine știe, poate-om izbuti
În Bunătatea Sa, Privi-va spre pământ
Și Milă Și-ndurare din cer, poate-om primi

În dragoste, dreptate, știm că Domnu-i bun
E Plin de Îndurare și Răbdător în veci
În Fața Lui mă-nchin, în toate mă supun
E Domn și Împărat, e Rege între regi

Să ne rugăm cu râvnă, cu inima deschisă
Ca cei ce știm, că vom fi ascultați
Cu sfinții din vechime, spre țara cea promisă
În sunet de izbândă, spre cer încolonați

Că la-ntâlnirea Sfântă, și nunta ce-o să fie
Să fim găsiți cu toții, pe placul Mirelui
În sunet de timpane și flori de iasomie
Victorioși păși-v-om, spre Slava Tatălui

Să ne rugăm la Domnul, să cerem îndurare
În Mila Sa de Tată, primi-v-om un răspuns
Ca toți cei dragi din casă, fie mic ori mare
Să poată fi primit, de Cel ce-a fost străpuns

Că la sfârșit de veac, să fim găsiți toți buni
Și râvna ce-am primit, s-o avem pân' la sfârșit
Ca toți din neamul nostru, să fie-n rugăciuni
Când vom ajunge-n cer, să știm, s-a isprăvit.

Și-o veșnicie-ntreagă, cu El vom sta la masă
Cu laude în versuri, cânta -vom împreună
Că-n tot ce-a fost, știam, El Nicicând, nu ne lasă
El e mereu cu noi, E chiar și în furtună

Să ne rugăm, Osana, căci Cel ce Vine-i gata
E chiar la ușă, Bate, Sosi-va Să Ne ia
Pe nori de Slavă Vine, e gata, Maranata
Privirile în sus, suntem mireasa Sa

Amin bandisebastiantapas@gmail. com
O poezie cu un puternic impact emoțional, scrisă, sub călăuzirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 468
Opțiuni