Ai fost ales!
Autor: Bahrin Alexandru  |  Album: Un strop de binecuvântare!  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de bah.28 in 13/07/2021
Ai fost ales!

- de Bahrin Alexandru

Ai fost ales să fii om treaz
Şi să veghezi la orice pas;
Înaintând ca un viteaz,
Fără să stai la vreun popas.

Dacă nimic nu ți-a rămas,
Încrede-te în al Său glas.
Indiferent de-al tău necaz
De Dumnezeu să nu te laşi.

Să nu cobori în neputință;
Zdrobit şi fără pocăință.
Ci trăieşte prin credință,
Căci El aduce biruință!

Ai fost ales să fii urmaş,
Să fii mereu un bun ostaş.
Pornind cu râvnă şi curaj,
Spre frontul celor încercați

Unde toți sfinții au purtat,
Un război îndelungat.
Ei foarte multe au răbdat
Dar doar aşa, au triumfat!

E lucrul cel mai important,
In ochii Celui Preaînalt.
Să lupți, să ieşi tiumfător,
Acolo, pe frontul eroilor!

Ai fost ales să fii bogat;
In harul Lui nemăsurat,
Pe care El ți l-a lăsat
Că te-A iubit cu-adevărat!

Acum tu eşti un om salvat
Și de păcat eliberat;
Prin sângele ce l-a vărsat,
Isus, al nostru Împărat!

Tu să te rogi neâncetat,
Păstrându-te mereu curat.
Ca să fii binecuvântat;
Și de blestem îndepărtat.

Ai fost ales, ca să nu taci;
Ci să strigi tare cu-al tău glas!
Să nu te uiți deloc la ceas,
Căci mult timp, n-a mai rămas!

Judecata Lui este aproape!
O fi azi, o fi poate la noapte?
Eu, nu am răspuns la toate.
Însă ştiu, că ea nu e departe.

Nu ştiu cum e traiul tău,
Om, cu sau fără Dumnezeu;
Dar tu să te întrebi mereu:
"Unde va fi locul tău?"

Deschide ochii, nu dormii,
El într-o clipă va veni!
Oare cum te va găsi,
Vei fi printre-ai Săi copii?

Amin!
Pacea Domnului nostru Isus Hristos să vă aducă liniștea dragii mei cititori, frați și prieteni! El să vă de-A bucurie fiecăruia în parte. Voi cei ce sunteți aleșii Domnului și faceți voia Lui. Am scris această poezie ca un strigăt de amintire către aleșii Domnului, ca să se cunoască printre noi, că am fost aleși nu pentru a împărății pe acest pământ plin de păcat și farădelege. Nu! Ci pentru a fi treji, oameni sfinți, care umblă în neprihănire, pentru a fi din aceea care veghează, care se încred în Domnul nostru Isus Hristos și prin credința în El, ei ies biruitori pe calea aceasta care duce în Rai. Să luptăm să vestim Evanghelia Lui la cât mai mulți oameni și să nu dăm înapoi, ci mai mult de atât să ne păstrăm mereu curați prin fapte de bunătate și neprihănire. Vremea veniri Domnului nostru Isus Hristos este foarte aproape, o fi azi, o fi poate la noapte? Cum spune și poezia, nu avem de unde să le știm pe toate. Aceasta este slujba Domnului nostru Isus Hristos. Datoria noastră este să rămânem vegheatori și să fim pregătiți pentru a-L întâmpina la venitea Lui. Mă rog ca Domnul nostru Isus Hristos să ne ajute pe fiecare în parte la aceasta. Îi aduc slavă și onoare pentru că El M-a ajutat și Mi-a dat har să mai scriu și această poezie. Laudă Lui în veci! Mă mai rog ca toți ce-i ce citiți această poezie Domnul să vă zidească, să vă întărească și să vă dăruiască mult har, căci și voi sunteți aleșii Domnului. Toți cei ce vă încredeți în El și faceți voia Lui. El V-a chemat pe nume așa cum ne spune și Cuvântul Lui din: “Isaia 45:4 Din dragoste pentru robul Meu Iacov şi pentru Israel, alesul Meu, te-am chemat pe nume, ţi-am vorbit cu bunăvoinţă, înainte ca tu să Mă cunoşti. “ Glorie Lui în veci de veci! Fiți binecuvântați. Amin.


Comentariile sunt oprite pentru această resursă.
Statistici
  • Vizualizări: 2028
Opțiuni