Închinare curioasă

Când închinare, Domnului, Îi datorăm,
La ce a ajuns lumea, să se-nchine
Prin obiceiuri vechi, cu totul necreștine
La oasele umane, ne plecăm? ? ! ! ...

Vai vouă, celor ce v-aplecați la moaște,
De fericiți noroade cu minciuni
Chiar rațiunea voastră, recunoaște
Că v-ați aprins pe creștet,
Grămadă de cărbuni.

Și parcă, nici întâia poruncă
Din decalog n-o respectați,
De îi lăsați pe fraieri, cînd se-aruncă
La dumnezei de lemn
De vodcă, de vin și de cârnați,
În cinstea celor ce-i înmormîntați.

L-acei viței de aur, din pustie,
La chipuri ce-s din imaginație făcute,
De-artiști,
Acestora prin fum gros de tămîie
Icoanelor bătute în argint
Și, multe fiind și mute,
Vă închinați, hilar, uscate paparude! ! !

Vorbiți o greco-slavă, neînțeleasă limbă,
Ca intelectul omului să fie a mirare
A-nțelepciunii univers se schimbă,
Religia nepricepută, e-o formă de-nchinare.

Comerțu-i la intrarea lăcașului de cult,
De biciul, lui Hristos, nu vă e teamă,
Probabil, mulți vedeți demult cum
”peștera de tâlhari”ajuns-a șarpele de-aramă.

Atârni cruci, de conca din ureche,
Nici un apostol asta n-a făcut! ! ! ...
Ci, Adevărul, spus de ei nu are pete,
El, a rămas curat și ne e scut.

Lumina, încercați să nu o stingeți
Nu toată lumea astăzi este roabă
Și de salariul vostru, nu vă plângeți,
Știind că haina voastră, a ajuns podoabă.

Ca și pe vremea când ne vorbea, Isus,
La Biserici mari, a foarte multor culte,
Blestemul banilor s-a înălțat cam sus
Când mulți păstori nu vor, CUVÂNTUL,
Să-l asculte.

Învățători și carturari destui
Ar vrea să aib-o parte din, Slava Domnului
Și se fac părtași, la trupul LUI, la sânge
Mă tem că spre pedeapsă
Și la final, vor plânge.

Știu că am judecat
Neînțelept,
Pe robu-Aceluia,
Ce-i singur, Drept.

Nu sunt mai drept
Nici eu, pe-acest pământ
Dar vreau lumea s-o ndrepte,
Duhul Sfânt.

Sunt, Doamne, păcătos,
Ca fiecare,
Dau Slavă lui, HRISTOS
Și-i cer iertare.


ANONIMUS
20.12. 2015.
A I