Privesc în jur și văd durere,
Doar fețe triste, apăsate,
Sărmani ce-și poartă în tăcere
Poveri și sarcini cu păcate.

E suferință fără margini,
Că-s prea mulți bătuți de soartă
Ce-și scriu jurnale-n triste pagini,
Cerșind milă, din poartă-n poartă,

Dar nu e nimeni să-i audă,
Să lege-o rană însângerată.
Urechea celor mulți e surdă:
De ce să-i plângi când ai de toate?

Când îți lipsește numai mila,
Dragostea și bunătatea
Mai faci și fapte, dar cu sila,
Nu cu drag, cum spune Cartea.

Dragul meu, pune umăru-n tăcere,
Plângi cu acel ce-i întristat.
Asta-i singura avere,
În veacu-acesta întunecat.

Nepăsarea, aroganța,
Zbaterea doar pentru "Eu"
Îți vor lua toată speranța
În ceasul despărțirii greu.

Nu-i de-ajuns să ai o formă
De creștin religios,
Îmbracă în grab'a milei haină,
Să te asemeni cu Hristos!

În lumea aceasta plină de durere,
Unde suferința e stăpână,
Strânge pentru cer avere,
-Legând răni- îți faci cunună.

Cât te costă -o vorbă bună-,
-Un cuvânt de-ncurajare-?
Pentru acel ce-i în furtună
Are-o greutate mare!

Se agață de orice
Ca să ajungă la liman
Și atunci te întreb: "De ce
Nu vrei să fii Samaritean?"

Cât te costă -o rugăciune-
Să o spui în miez de noapte,
Pentru acei ce n-au pe nimeni,
Pentru orfanii din cetate?

-Să te-oprești lângă un bătrân-
Sprijinit pe un toiag,
Doar acestea ne rămân
Când vom trece-al morții prag.

Pleacă-te s-aduni din zgură
Aurul cel prețios,
Până norii nu se-adună
Cât mai poți fi de folos.

Apleacă-te să legi o rană
Cât mai poți să te apleci,
Mai opriți-vă din goană
Călători cu inimi reci!

Doar din patul suferinței
Mai vezi stelele și cerul,
Cât ești teafăr cauți arginții,
S-aduni mulți, acesta-i țelul.

Privește-n jur și vei vedea
Lacrimi multe, suferință,
Fii milos și vei avea
Acasă-n cer, recunoștință.