Isus cel sfânt a înviat!
Autor: Florenta Sarmasan!  |  Album: Ai promis că vei veni!  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 01/05/2021
Isus cel sfânt a înviat!


Femeile i-au anunțat
Pe ucenici, despre Isus
Ele le-au zis c-a înviat
Așa cum îngerul le-a spus

Ba chiar lor li s-a arătat
Și le-a îndemnat ca să-i vestească
În Galileea i-a chemat
Pe toți, ca să îi întâlnească

Petru asculta, uimit era
Și nici o clipă n-a mai stat
Înspre mormânt se îndrepta
Și atent, tot a cercetat

Peste mormânt s-a aplecat
Să vadă dacă gol era
În el pe nimeni n-a aflat
Feșe de pânză se găseau

Domnu a fost înfășurat
De Iosif cel bun și milos
Când în mormânt L-au așezat
Pe Mielul jertfei, pe Hristos

A fost uimit de ce-a văzut
Apoi, spre casă a plecat
Tot ce-a fost spus s-a împlinit
Hristos e viu, a înviat!

Înspre Emaus se îndreptau
Doi ucenici pe drum, vorbind
Ei pe Isus nu Îl vedeau
El, știa bine al lor gând

În vorbă cu ei a intrat
Să vadă ce aveau de spus
Iar ei mirați i-au explicat
Prin ce-a trecut al lor Isus

De-a lor credință i-au vorbit
Căci zilele pe rând treceau
Că în El, au nădăjduit
Dar vreo schimbare nu vedeau

Știau că El va învia
Întotdeauna așa le-a spus
Dar iată că timpul trecea
Și singuri sunt, căci El s-a dus

Despre femei au mai vorbit
Nici ele, nu L-au mai găsit
Însă un înger le-a vestit
Că-i viu, dar la ei n-a venit

De un sat s-au apropiat
Isus a vrut să-i părăsească
Cu dragoste ei L-au rugat
Acol să stea să poposească

Că e târziu și este seară
Cu ei la masă, ca să stea
Apoi o să pornească iară
Pe rumul Său, pe calea Sa

Isus o pâine a luat
Pe care a binecuvântat-o
Lor, mintea li s-a luminat
Știa că-i Isus, și-au luat-o

Isus s-a făcut nevăzut
Și ei, pe loc seama și-au dat
Văzându-L, mai mult au crezut
La drum din nou au apucat

S-au dus înspre Ierusalim
Pe ceilalți ca să-i întâlnească
Ei au primit semnul divin
Ce așteptau să se împlinească!

Amin

Câmpia Turzii, 1 mai 2021
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1822
Opțiuni