Mesajul Floriilor
Autor: Cristi Dobrei  |  Album: Iată Zorii!  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de Cristi79 in 18/04/2021
《Spuneți fiicei Sionului: "Iată, Împăratul tău vine la tine, blând și călare pe un măgar, pe un măgăruș, mânzul unei măgărițe."》(Ev. după Matei 21:5)

- Un mesaj al păcii -

Vestiţi cetãţii, aşadar,
Ce-n întuneric zace:
"S-a destrãmat al tãu amar
 Şi plânsul nopţii de coşmar,
 De la Cãdere-ncoace,
 Cãci Domnul, Împãratul, chiar
 Un semn cu mâna-ţi face
 Şi ţi se-aratã la hotar,
 Blând şi cãlare pe-un mãgar,
 Cu un cuvânt de pace!"...

El e Smerit, Neprihãnit,
Şi plin de îndurare.
Şi numai fiindcã te-a iubit
Lãsase tronul strãlucit
Cãci te-a vãzut bãtut, zdrobit
Şi fãrã apãrare,
Cel ce te face sãnãtos,
Cel ce te-a ridicat de jos,
Preabunul Domn Iisus Hristos,
În faţa ta azi s-a oprit
Şi-ţi face o chemare!

Gândeşte-te ce mare har
Trimise Sfântul Tatã:
Pe un Pãmânt aşa murdar
Şi stãpânit de Adversar,
Dreptatea se aratã;
Semnat de Marele Zidar
Un legãmânt de pace, chiar
Dacã pe vechiul formular
Sentinţa era datã.
Iubirea fãrã de hotar
Ce Cosmosul conduce,
Fixase-o zi în calendar
Când luã zapisul din sertar
Şi-l pironi pe cruce.

Urât de fraţii Sãi evrei
Pãtrunse Mielul între lei;
Şi Se urcase, aşadar,
De bunãvoie, pe Calvar,
De noi fiindu-i milã
Scrisese Noul Legãmânt
Atent, cuvânt dupã cuvânt,
Cu sângele Sãu sfânt, semnând
Pe ultima sa filã.

Cel Bun şi Drept şi Credincios
A coborât din slavã
Şi-a luat pe umerii Sãi tari
Oiţa cea firavã.
Sunt douã mii de ani de când
El turma Îşi adunã...

Pentru o vreme aşezând
Deoparte-a Sa cununã
Se-apleacã-apoi încet şi blând,
Pe cel între tâlhari cãzut,
Pe un mãgar sã-l punã;
Sã-i lege rãnile ce-l dor,
Cu grijã pãrinteascã
Sã-l ducã mai apoi la han,
Sã-i dea hangiului un ban,
De el sã se-ngrijeascã...

Acum, c-ai auzit şi ştii
N-ai vrea şi tu, creştine
Ca anu-acesta, de Florii
Sã fii un bun îndrumãtor
Al celor ce-n pãcate mor,
Sã li-L arãţi pe Salvator,
A se opri din mersul lor
Sã fie-ai Tatãlui copii
Schimbând rãul în bine?


                 ☆

Ah, Doamne... am primit mai mult
Decât mi se cuvine!
Da-n ciuda negrului tumult,
Doresc de Tine sã ascult
În vremea care vine,
Având candelã şi ulei,
Sã îi iubesc pe fraţii mei,
Sã fiu o pildã pentru ei
Şi sã mã tem de Tine!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1086
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
Opțiuni