Tu m-ai chemat Isus la Tine,
Cand eu, un orb, mergeam spre chin
Si osândit eram la moarte,
Dar m-ai cuprins cu bunătate
Cu dragoste si har Divin!

Mi-ai pus în față, Sfanta Cale
Mi-ai spus atunci: " alege să trăiești "
Mi-ai pus în suflet dorul veșniciei Tale
Ca dezgustat de-aceasta neagră vale
Sa merg. S-alerg. . spre slăvile cerești!

De ce-aș mai pribegi prin lume?
Dorind să beau din cupe sparte. .
Cand bunătatea Ta Isuse,
Imi umple sufletul cu pace. .
Si-atatea bucurii imparte!

De ce as mai purta povara?
Nisipuri grele, fara numar. .
Cand bunătatea Ta Isuse,
Aduce-n suflet ușurare
Și ia povara de pe umăr!

De ce as mai iubi pământul?
Îmbrățișînd cu suflet glia. .
Cand bunătatea Ta Isuse,
Îmi da mai multă bogăție
Si sus, imi da împărăția!

O, nu le voi iubi niciuna! !
Acum, în veci, si niciodata! !
Căci bunătatea Ta Isuse
Imi tine sufletul aproape
Si inima de cer legată!

Voi merge drept. Tot înainte
Neascultand străina șoaptă
Eu voi străbate calea-întreagă
Si-înconjurat de marea gloata
Voi sta înaintea ta la poartă. .

Si voi vedea lumina slavei... . .
Voi auzi cerescul glas. .
Chemându-mă atunci pe nume. .
O, Doamne. . unde-i ziua aceea?
Si cât din cale a mai rămas?