ca niste scorburi adanci, intr-un pom uscat
asa-mi erau bratele si propria-mi minte,
Si nu era niciun gradinar pe pamant...
pana ce a rasarit Steaua Betleemului.
si, dintr-o iesle mi-a zambit Cineva.
Am crezut ca e Dumnezeu, si am inverzit...

El m-a impodobit cu frunzele si fructele lui
ca sa hranesc trecatorii cu vesnicie.
Pana mai ieri cand nu te-am cunoscut,
imi putrezeau gandurile,
ca fructele inainte de coacere
dar Tu m-ai vazut, de acolo din staul
si inima mea s-a facut iesle .
Doamne, ce m-as fi facut daca nu m-ai fi vazut....