Se aude o rugă sfântă!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Slavă. glorie, mărire!  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 21/03/2021
Se aude o rugă sfântă!


Se aude o rugă sfântă
Spre Cer este înălțată
Și o voce care cântă
Celui ce-a murit o dată

Celui ce jertfă s-a dat
Păcatul să-l nimicească
Celui care a iertat
Ca omu-n veci să trăiască

Când fața e înlăcrimată
Și inima de dor e plină
Dragostea Lui minunată
Orice durere alină

Glasul, Isus îl aude
Căci El e mărinimos
Și pace-n inimă pune
Omului ce-i credincios

Duhul Sfânt prezența-și face
Pe om, îl înțelepțește
Inima ascultă, tace
Căci Cel Sfânt din Cer, vorbește

"Te smerește om iubit
Sângele meu s-a vărsat
De toate te-am curățit
Și haină nouă ți-am dat

Ai grijă și n-o păta
E spălată-n suferință
Sânge am dat pentru ea
Ca să capeți biruință

Nu te lăsa învins om bun
Cel Rău vrea să te zdrobească
Ascultă tot ce Îți spun
Ca să nu te nimicească

Zi de zi în rugăciune,
Să nu uiți, că m-am jertfit
Credința în Mine-ți pune
Te însoțesc pân la sfârșit

Cu iubire te-oi susține
Biruință îți voi da
Tu, calea dreaptă o ține
Spre Împărăția mea!"

Amin

Câmpia Turzii, 21 martie 2021
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 458
  • Export PDF: 1
Opțiuni