Ieșiți
Autor: Fr.Pop Alexandru  |  Album: fara album  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de sergiu44 in 15/03/2021
Ieșiți

Ieșiți din Babilonul ce vă duce
Înspre pierzarea veșnică de jos,
Salvarea voastră este doar la cruce
În harul și iubirea lui Hristos.

A oamenilor rea învățătură
Vă-ndeamnă zilnic să fiți dezbinați,
Sămânța lor de vrajbă și de ură
A stins în voi iubirea cea de frați.

Isus va pregătit o-mpărăție
Ce o puteți avea numai prin har,
Ieșiți din Babilon că-i o urgie
O, treceți chiar acum de-al său hotar.

Voi trebuie să fiți pe totdeauna
Statornici în lucrarea cea de sus,
Să nu iubiți nici ura nici minciuna
Ci numai adevărul lui Isus.

Ierusalimul scump acum v-așteaptă
Pășiți spre el cu dragoste și cânt,
Fiți buni ostași cu râvnă și cu faptă
În Duhul adevărului cel sfânt.

Ieșiți din Babilon cât se mai poate
Cât încă mai e timpul cel de har,
Adevărata voastră libertate
E-n crucea lui Isus de pe Calvar.

Ieșiți, ieșiți căci Domnul azi vă cheamă
La pacea Lui, aceea ce-i de sus,
La sânul Său mai dulce ca de mamă
Mântuitorul nostru scump Isus.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 356
Opțiuni