-De ce tace cerul când strig către Tine,
Părinte al slavei, al celor sublime?
-Eu nu tac, copile! Fă-ți liniște-n sine
S-auzi vocea-Mi caldă ce vrea să exprime!

Oprește-ți din murmurul vocilor tale
Eu nu vin prin tunete, fulgere goale,
Ci vin prin susurul tăcut și frumos
Și toată Ființa-Mi e calm și duios!

Porunca ce-o dau, Eu o țin în picioare
Și-a Mea promisiune veșnic nu moare
Continuă să umbli pe ape de-ți cer,
Căci valul ce bate nu este din fier!

Tu ține-ți privirea țintită spre Mine
Spre fundul oceanului nu o mai ține!
Căci astfel de faci, îmi vezi brațul întins
Și mâna cea tare ce ferm te-a cuprins!

Pășește 'nainte prin valea de oase
Eu, Domnul, pun viață-n terenuri stâncoase
Eu sunt Cel ce știe problemele-ți multe
Adesea-Mi urechea o-aplec să te-asculte!

-Ajută, Stăpâne, necredinței mele,
Să pot să Te văd în clipele grele!
Să pot să îmi țin piciorul pe stâncă
Când valul izbește, lovește, se-aruncă!