Când lumea se frământă
Autor: Ion Popescu  |  Album: fara album  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Timbota in 16/01/2021
Trăim momente sumbre şi clipe neuitate
O lumea se frământă şi caută un răspuns
Am vrea să ştim cu toții, a vieții realitate
Şi să cunoaştem taine şi gândul nepătruns

Căci toată-ngrijorarea, ce a cuprins o lume
Şi macină pământul, în modul cel mai lent
A spulberat viața, îngenunchind destine
Lăsând în urmă moarte, pe orice continent

Sunt întrebări destule, ce vor clarificare
La tot ce se întâmplă şi pare ireal
Să fie oare glumă, s-au "marea resetare"?
Când, dirijorii lumii s-au ridicat pe val

Ai vrea să şti secretul, ca să cunoşti misterul
Să afli taina vremii şi tot ce e ascuns
Ridică azi privirea, să poată prinde cerul
Căci Tronul îndurării îți poate da răspuns

Acolo e Stăpânul, ce a creat pământul
E Tatăl veşniciei, un Dumnezeu Slăvit
Creația a luat ființă, când a rostit cuvântul
Şi ne-a adus la viață, Părintele Iubit

Cu brațul Lui puternic a făurit minunea,
Lucrării neînțelese de ochii muritori
Înțelepciunea-i mare ce a uimit o lume
Când a creat frumoase şi veşnice comori

El ştie orice lucru, cunoaşte taina vremii
Şi tot ce întâmplă, e doar prin voia Lui
Iar, astăzi ne îndeamnă să mergem înainte
Încredințați cu toții în voia Domnului

Sub ocrotirea-i sfântă, rămân în ascultare
Păzind porunca-n care, a zis: să nu mă tem
Şi chiar dacă voi trece, şi prin a morții vale
Prin orice încercare pe Tine eu te chem

Rămâi a mea iubire, comoară nesecată
Stăpânul veşniciei şi Domn din infinit
Cu Tine am viață şi nu mă tem de moarte
Căci viața mea întreagă pe veci ți-am dăruit
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 554
Opțiuni