Mă așteaptă Cerul nesfârșit!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Totul Îți mărturisesc!  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 10/01/2021
Mă așteaptă Cerul nesfârșit!


Mă așteaptă Cerul nesfârșit
Mă așteaptă Domnul meu Isus
El azi îmi spune bun venit
Tu lângă mine vei fii, sus

Mă așteaptă cete îngerești
În Raiul sfânt și minunat
Stăpânul lumilor cerești
Ce-n chinuri sângele și-a dat

Viața și-a dat să pot trăi
Din focul veșnic m-a salvat
Să fiu cu El în veșnicii
Tot ce-i mai bun, Domnul mi-a dat

El îmi vorbește foarte clar
Să am credință, să fiu drept
Căci truda mea n-a fii în zadar
Să am nădejde, să-L aștept

Eu doresc clipa când pe nori
Am să îl văd și-am să-L urmez
Și tulburat plin de fiori
Voi fii cu El, prin al meu crez

Cu El nu mă voi rătăci
Voi merge drept, în siguranță
Spre Ceruri, înspre veșnicii
Isus este a mea speranță

El Domnul nu mă părăsește
Dacă-L ascult și sunt smerit
Sunt fiul Său și mă iubește
Pe cruce în chinuri s-a jertfit

Mare va fii clipa întâlnirii
Când sus pe nori El va veni
Voi fii cu El, Fiul măririi
Și fericit mă voi numi!

Amin

Câmpia Turzii, 10 ianuarie 2021
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 476
  • Export PDF: 2
Opțiuni