Ne-ai învățat ce e slujirea
Autor: Iany Laurenciuc  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Adag_9 in 08/01/2021
Ne-ai învățat ce e slujirea
În odaia cea de sus,
Când smerit ai luat ștergarul
Și Te-ai încins cu el, Isus.

Când s-au strâns învățăceii
Cu sfială-n jurul Tău,
Le-ai spălat tălpile arse
Tu. . Fiul Lui Dumnezeu.

Ne-ai învățat ce-i rugăciunea
În grădina Ghetsimani,
Strigătul din noaptea aceia
Și azi răsună peste ani...

Te-ai aplecat până-n țărână
Strigând către Tată-l Sfânt
Ai sorbit întreg paharul
Și-ai trecut și prin mormânt.

Ne-ai învățat ce-i renunțarea
Când Te-a dezbrăcat ostașul,
Ai dat tot, pân' și cămașa,
Făr' să Ți se-audă glasul.

Fără leagăn, făr' așternut
Ți-am făcut primirea-n lume,
Iar la urmă Te-am vândut...
Ți-am smuls haina de pe Tine.

Ne-ai învățat cum să iertăm
Pe Golgota acolo-n soare,
Când la Tatăl mijloceai,
Cerând pentru noi, Iertare!

Cu batjocură, cu dispreț
Te-am condus spre Căpățâna,
Ne-am purtat cu Tin" semeți
Tu răbdând, ne-ai iertat vina.

Ne-ai învățat ce e iubirea
Sus pe cruce-ntre străini,
Tu -ai venit s-aduci iertarea
Noi Te-ncoronam cu spini.

Când strigam cu mâini întinse
Plini de sânge, plini de ură,
Tu priveai de sus cu milă,
Ne-ai iubit fără masură...

Puteai grabnic să-ți ei zborul
Cum se-înalță ciocârlia,
Să te duci în cer la Tatăl
Și să lași în vale glia,

Dar tea țintuit iubirea
Nu de cruce... ci de noi.
Te-a costat mult mântuirea
Blând Păstorule de oi.

N'om fi vrednici niciodată
Să-Ți mulțumim că ne-ai salvat,
Din mocirla de păcate
Ne-ai scos Isus si ne-ai iertat.

Până vom ajunge acasă
Vrem să ne păstrăm curați,
Să fim parte din Mireasă
Să-i iubim pe-ai noștri frați.

Dragostea, smerenia, mila,
Să le-avem în noi din plin,
Pâ'n va fi la cer răpirea
Să iubim ca Tin' Amin. !
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 645
  • Export PDF: 1
Opțiuni