Să fii al meu Împărat!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Totul Îți mărturisesc!  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 04/01/2021
Să fii al meu Împărat!


Vreau să fiu din altă lume
Din lumea lui Dumnezeu
Vreau de El ca să pot spune
Oricui din sufletul meu

Vreau să am înțelepciune
Să știu bine ce vorbesc
Cu gura mea vorbe bune
De acum să vestesc

Vorbe care pot zidi
Care pot să întărească
Din suflet să pot iubi
Inima mea să primească

Doar a Ta învățătură
Care-i bună, sănătoasă
Să rostesc cu a mea gură
Vorba dulce și frumoasă

Dă-mi putere să aștept,
Tot ce-mi ceri, să împlinesc
Cu răbdare să accept
Planul Tău, dumnezeiesc

Planul Tău de mântuire
Ce mă face fericit
Să fiu bun, plin de simțire
Pentru ce m-ai pregătit

Cerul Tău cel minunat
Tu vrei să mi-l dăruiești
Să ajung fiu de Împărat
Asta Doamne îmi dorești

Că-s făcut din os domnesc
Cu Tine, voi stăpâni
Sunt al Tău și Te iubesc
Tu mântuitor să-mi fii

Iar la marea judecată
Vreau să fiu ales de Tine
Să am inima curată
Să îmi fie veșnic bine

Pacea Ta eu o doresc
Cu Tine să fiu mereu
Cu dragoste să-Ți slujesc
Să fii Împăratul meu.

Amin

Câmpia Turzii, 4 ianuarie 2021
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 380
  • Export PDF: 2
Opțiuni