Fă totul din încredințare
Autor: Puiu Chibici  |  Album: Volumul 4  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de MarinaTk in 25/12/2020
Fă totul din încredințare
Crede și nu te îndoi
Cinstește-a Domnului lucrare
Și singur... nu te osîndi

Nu nimici pentru-o mîncare
Pe-acel ce Domnul l-a creiat
Ci luptă pentru înfrînare
Și stai departe de păcat

Nu fi pricină de-ntristare
Nici de cădere pentru mulți
Ci fii prilej de ridicare
Și-apropie-te să asculți

Cine-L slujește pe Hristos
Cu-n cuget și un gînd curat
E în credință sănătos
Și-n viață binecuvîntat

Astfel dar, frate, ia aminte
La sfintele-I învățături
Și-adună-n inimă cuvinte
Și sfaturi, numai din scripturi

Fii-mplinitor al legii sfinte
Nu fi ascultător uituc
Privește numai înainte
Și calcă urmele... ce-n slavă duc

Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 422
  • Export PDF: 2
Opțiuni