Cuvântul
Autor: Dany Căpătan  |  Album: Ajuns la cruce  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Danycapatan in 06/12/2020
Cuvântul Tău e candelă în noapte
Și o lumină pe cărarea mea.
Îmi dă tărie să merg mai departe
Când tremurând gem sub povara grea.

Cuvântul Tău e mana dimineții,
Care hrănește azi sufletul meu.
Ținut curat în anii tinereții,
A fost o, Doamne, de Cuvântul Tău.

Cuvântul strâns în inima, veghează
Pe cale ca să nu păcătuiesc.
Alungă teama, ține mintea trează,
Și mă îndeamnă să mă pocăiesc.

Când ai rostit Cuvânt, a luat ființă,
Și când ai spus: "Să fie"! A și fost.
Iar noi pricepem asta prin credință,
Că tot ce ai făcut, are un rost.

Cuvântul întrupat, mi-a adus viață,
Căci a murit pe cruce-n locul meu.
A înviat și s-a 'nălțat în slavă,
Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Cuvântul Sfânt e viu și lucrător
El judecă simțirile și gândul.
Iar când se va sfârși ce-i trecător
Tot ce va rămânea, va fi CUVÂNTUL.

Dany Căpătan


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 973
  • Export PDF: 1
Opțiuni