El este tăria mea!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Dumnezeu este iubire!  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 30/11/2020
El este tăria mea!


Eu Îl am pe Dumnezeu
El, este tăria mea
Cu El merg chiar de e greu
De El, nu mă pot lăsa

Nu pot să mă îndepărtez
De Cuvântul Lui cel sfânt
Să mă opun, nici nu cutez
E al Lui, acest pământ.

De El nu mă pot lipsi,
În inima mea, Îl port
Și-n viața mea orice ar fi
Eu, pe toate le suport

Chiar prin valea umbrei morții
De voi trece, voi răbda,
Plin de teamă și emoții
Numele Lui, voi chema,

Mântuire să-mi aducă
De rău, să mă văd scăpat
Înspre viață să mă ducă
Să fiu sus la cer, salvat

Nu mi-e teamă de-I cu mine
El este nădejdea mea,
Mă iubește și-mi vrea bine
Domnul meu mă va scăpa.

Când pe cale mă opresc
Și lacrimi îmi curg mereu
Mă întreb de ce greșesc?
De ce-mi pare totul greu?

Vreau să fac doar ce e bine
Mă strădui cu tot ce pot
Și în gând Îl am cu mine
Mă însoțește, peste tot

Eu împlinesc legea Sa
Și-n suflet simt o schimbare
Iar când greșesc, nimenea
Nu-mi poate da alinare

Numai El poate înțelege
Durerea ce mă răpune,
El, ce stă mereu de veghe
Pentru mine, scut se pune.

Îl iubesc pe al meu Isus
Fără murmur împlinesc
Tot ce-mi cere, sunt supus
În pace, vreau să trăiesc

Îl laud și Îl slăvesc,
Îl port în inima mea,
Cu El vreau ca să trăiesc
În Împărăția Sa!

Amin

Câmpia Turzii, 30 noiembrie 2020
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 626
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni