Izvoare de lumină
Autor: Bandi Sebastian Alexandru  |  Album: Anotimpurile vieții  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Sebastian76 in 10/11/2020
 Izvoare de lumină  

O lume-n perfecțiune, o lume-n cercetare
Ne-am depășit în știință, suntem pe căi înalte,
Nu mai distingem semne, credem în întâmplare
E multă teorie-n toate, dar sunt puține fapte.

Pe marea de speranță, țiinta pribegiei noastre,
Luptăm în încercări, ne vrem biruitori,
Fără de Dumnezeu, nu vom avea izbândă
Suntem adesea-nfrânti, dar câștigători.

Izvoare de lumină din neantu-ndepărtat și rece
Străbat oceanul de speranță, venind către noi
De vom primi caldura, care vine și trece
Nu va mai trebui, ca să privim-napoi.

Cu fața către cer, privim ca-ntro oglindă
Dorim ca să cunoaștem ce ne e promis
Mintea și privirea ar vrea ca să cuprindă
Dar nu putem pricepe, n-avem drum deschis.

Tot ce noi pricepem, e doar o mică parte
Din eternul univers, creația lui Dumnezeu,
Acum e doar puțin, am cunoscut în parte
Lucrarea Sa măreață ce dăinuie mereu.

Dar va veni momentul, acum a și venit
Când noi cei credincioși în duh și adevăr
Ne vom pleca genunchii, spre Cel ce-a Biruit
Vom pune toți de-o seamă, umăr către umăr.

Și-atunci când va Veni, pe norii cei de Slavă
Să fim găsiți cu toții astfel pregătiți
Va fi minutul optim, secunda cea grozavă
De nunta așteptată să fim găsiți, gătiți
Amin, bandisebastiantapas@gmail. com








Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 381
  • Export PDF: 8
Opțiuni