Îți cânt Doamne cu iubire!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Vreau o viață cu Isus!  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 05/10/2020
Îți cânt Doamne cu iubire!


Îți cânt Doamne cu iubire
Tată scump, sfânt și ceresc
Dătător de fericire
Sfânt Cuvânt dumnezeiesc.

Inima mea Te slăvește
Pentru tot ce ai făcut,
Gura mea Îți mulțumește,
Te iubesc atât de mult!

Inima mea e deschisă
Sfatul Tău să îl primească,
Căci de Tine e atinsă,
Trebuie să se primenească

Curățită ca să fie,
Răul să nu o atingă,
În a Ta Împărăție
Ea odată să ajungă.

Eu Îți cânt cu glasul meu,
Cântul meu să îl primești,
Fiindcă Tu ești Domnul meu
Glorios Tu, Tată ești!

Nimeni nu Te dovedește
Căci ești sfânt, curat și bun;
Universu-Ți mulțumește
Căci toate Ți se supun.

Le-ai creat Doamne pe toate,
Căci ești plin de înțelepciune.
Ca Tine, nimeni nu poate
În ordine, totul pune.

Tu ești Domn și Dumnezeu,
Nimeni nu este ca Tine!
Ești izbăvitorul meu
Milă ai Doamne de mine!

Amin

Câmpia Turzii, 3 octombrie 2020
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 408
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni