Dintr-un copac, pe ramuri cu milenii

Dintr- un copac, pe ramuri cu milenii
Ca frunza s- au desprins veacuri, decenii...
Pe- un vârf de ram, mai șade atârnată
Din timpul dat, o ultimă bucată.

Mai este timp, nu- i despuiat copacul
Deși s- a tot golit mereu, mereu
Mai este har; dar cât o să mai fie
Până ce- nchide ușa, Dumnezeu?

Mai este timp, dar nu știu cât mai este
Pe- o creangă a rămas din pomul tot,
Mai curge har, ce- ajunge și- ntregește
Și viață din belșug mai dăruiește
Acelui care-i viu, dar zace mort...

Mai este har, întinde-te și apucă
Cu mâna ta, ca un flămând de El,
Mai este har, prin el azi te ridică
Și- apucă mâna lui Emanuel!

Sub lespezi grele de păcat, de zaci
Și moartea peste pleoape- ți de- i stăpână,
Isus te cheamă, - n viață să te- mbraci
De azi cu El să mergi mereu, de mână.

Mai este timp... o frunză pe un ram,
Mai este har să mântuiască lumea,
Mai strigă Domnul, omenescul neam,
Se- apleacă, cum se-apleacă- ntotdeauna

Să- mpartă trupu- I frânt în bucățele
Să vindece mulțimile cu ele
Și sângele iertării să li-l dea,
Dintr-un pahar, apoi, cu toți să- l bea.

Se-apleacă Domnul, ne privește-n față,
Se-apleacă Domnul... iar se risipește
Pe Sine, să ne dea belșug de viață,
Se- apleacă Domnul, pentru că iubește.

Mai este har, se face o chemare
Spre omenirea plină de păcat.
Isus îți pune- o singură- ntrebare:
„Nu vrei de-al tău păcat să fii iertat? ? ?”

Ana Mihăiță