N-avem nevoie de motive, să-L lăudăm pe Dumnezeu
Autor: Anna Puiu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de amurgdevise in 24/07/2020
Referințe
Domnul este drept în toate, Suveran dar și Stăpân,
Judeca El cu dreptate, pe cel slab, pe cel bătrân,
Pe cel drept, pe cel nevrednic și nu face părtinire,
Merită El toată cinstea, lauda și-n veci mărire!

N-avem nevoie de motive, să-L lăudăm pe Dumnezeu
Chiar dacă uneori noi trecem prin încercări și este greu,
Și-n loc să-l lăudam pe Domnul, noi ne oprim și murmurăm,
Oare ce-ar fi dacă-am primi, doar dupa cum reacționăm?

A zăvorât vreodată cerul, să nu reverse har de sus?
Sau a-ncetat să ne păzească, din timpuriu până-n apus?
Să vegheze asupra noastră, s-a oprit vreodată El?
Atunci, de ce căutăm motive, de-al lăuda pe Dumnezeu?

Mai bine ne-am opri o clipă și să ne întrebăm pe noi,
N-avem cumva niște restanțe, ce se cer date înapoi?
Oare citim cât se cuvine și ne rugăm oare destul?
Avem nevoie de-o schimbare, înaintăm sau dăm recul?

Să știți că-n sufletele noastre, există-un vis neîmplinit,
De-al lăuda mereu pe Domnul și de-a fi veșnic fericiți
De-a fi ca El în întregime și buni și drepți, tînjim în noi.
Să depășim a nostre limite, să nu mai dăm noi înapoi.

Dar pentru asta avem nevoie de El și multă sîrguință,
Că niciodata nu-i ușor ca să ajungi la biruință,
Dar dacă Domnul e la cârmă, să știți nimic nu-i imposibil!
El umple orice gol din noi și face totul accesibil!





23/07/2020
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 719
  • Export PDF: 2
Opțiuni