Păcătos iertat
Autor: Florica Igna  |  Album: Binecuvântat de Dumnezeu  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de florymarry in 12/07/2020
De multe ori stau și mă-ntreb, Isuse,
cum poți iubi un păcătos ca mine,
Când Tu-mi știi și gândurile-ascunse,
și vezi cum rătăcesc printre ruine?

Nu merit, Doamne, a Ta bunătate,
când zilnic înaintea Ta greșesc.
Tu m-ai scăpat, Isuse, de la moarte
Spre-un fiu pierdut ai spus: „Eu te iubesc!”

Nu-s vrednic, Doamne, de a Ta chemare,
sunt dependent de ajutorul Tău.
Vreau să rămân mereu în ascultare
și să mă-ncred în Tine tot mereu.

Credința mea îmi este ancorată
în Stânca tare, care e Hristos.
Și nu mă-ntorc pe cale niciodată,
chiar dacă drumu-i greu și-anevoios.

Chiar de greșesc, mă-ntorc smerit spre Tine,
iertare-Ți cer, o, Mielule divin.
Cu Sângele salvării peste mine,
cu inima curată, iar mă-nchin.

Glorificat să fii, iubite Mire,
Tu m-ai ales și viața mi-ai salvat.
Când ai plătit un preț spre mântuire,
și azi sunt... păcătos, dar sunt iertat.

Cu bucurie sfântă totdeauna
Te voi vesti și Ție-ți voi cânta,
iertat sunt de păcate și cununa
m-așteaptă sus în cer, în mâna Ta.
11.07.2020
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 762
  • Export PDF: 1
Opțiuni