Laudele-s pentru Tine, Tată scump și iubitor!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Alerg spre ținta cea promisă!  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 03/06/2020
Laudele-s pentru Tine, Tată scump și iubitor!


Laudele-s pentru Tine,
Tată scump și iubitor,
Căci Te-ai îndurat de mine,
Și nu m-ai lăsat să mor.

Cu smerenie Te slăvesc
Căci Tu ești neprihănit,
Te laud și Te măresc,
Tu ești Domnul meu iubit.

Cuvântul Tău mă îndreaptă,
Înspre Tine mă conduce,
Îmi arată calea dreaptă,
Drept la Tronul Tău mă duce

Cu alți frați să mă întâlnesc
Care mai demult s-au dus,
Și cu ei să Te slujesc,
Mare Împărat, Isus!

Totul este pentru Tine,
Și prin Tine s-au făcut,
Doar iubirea Ta, mă ține,
Te doresc atât de mult...

Cu dragoste Te slujesc
Nimic nu îmi pare greu,
Vreau totul să împlinesc,
Ca să fiu pe placul Tău.

Ești lumină, ești iubire,
Și oricine va urma
Calea înspre fericire,
Viață în cer va afla.

Viață veșnică, mărire
Cu Tine vom moșteni,
Iar calea spre mântuire,
Deschisă de acum va fi.

Numai Tu ce Te-ai jertfit,
Ai dreptul de-a judeca.
Scump Mântuitor iubit,
Totul e în mâna Ta,

Toate Tu le stăpânești
Ascultare eu Îți dau
Să Te înduri, să mă primești,
Ca la dreapta Ta să stau!

Amin

Câmpia Turzii 2 iunie 2020
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 451
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni