Înălțarea Domnului
Autor: Constantin Sferciuc  |  Album: Împărățiile interioare  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de Connstanntinn in 28/05/2020
Înălțarea Domnului

Privim cu bucurie la a Domnului Înălțare
El și-a ridicat mâinile și i-a binecuvântat
Și ucenicii s-au întors plini de încredințare
Și-o bucurie mare ei au experimentat.

Am vrea si noi să-l înălțăm cu înțelepciune
În inimile noastre prin lumina scripturii
Prin Duhul Sfânt prin Duhul de rugăciune
Prin harul și lumina sfântă a învățăturii.

Să-L înălțăm prin Cuvântul Său Cel Sfânt
În Biserica în familiile noastre și-n societate
Să-l înălțăm prin predici, armonii și cănt
Lui să-i dăm pe deplin respect și întâietate.

Să-L înălțăm în a noastră cunostința
Și să gîndim mereu cu a Lui Înțelepciune
Să nu mai fim limitați de a noastră neputință
Scăpând astfel de-a lumii deșertăciune.

Să-L înălțăm in ale noastre responsabiltăți
Să-i dăm putere ca El să ne conducă
Ca să fim biruitori în ale timpului realități
Și vremuri de înviorare să ne aducă.

În viețile noastre noi putem să-L înălțăm
Ca să avem mereu o călăuzire divină
Și mereu în neprihănire Lui să umblăm
Să călăuzim sufletele pierdute spre lumină.

Să-L înălțăm în cei ce deschid uși pentru cuvânt
Ca ușile să nu mai fie deschise pentru mândrie
Ci pentru cei ce au mesaj umplut de Duhul Sfânt
Ca vorba lor să nu fie fără claritate sau numai teorie.

Să-l înălțăm pe Domnul Isus să primim har
S-avem relații bune și părtășie frățească
S-avem dragoste de rugăciune că-i necesar
Și să-L lăsăm pe El mereu să ne vorbească.

Îți mulțumim că Înălțarea Ta e atât de importantă
Ca să ne conduci cu putere ale noastre destine
Și călăuzirea Ta în viață este atât de elegantă
Doamne Isuse te rugăm mai umple-ne de Tine.
28.05. 2020













Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1592
  • Export PDF: 14
Opțiuni