Roada Duhului
Autor: Daniel Hozan  |  Album: Randuri Sfinte  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de danielhozan in 06/04/2020
Roada Duhului

O, Duh Preasfânt, Mângâietor și Sfetnic
Ce-ai coborât în limbi de foc și vânt,
Prin Tine, credinciosul este vrednic
S-aducă roadă Tatălui Cel Sfânt.

Deși acum e-un timp de izolare,
Prin Duh rămânem interconectați,
Prin Duh râvnim la viața viitoare,
Și tot prin Duh, rodim neînfricați;

Căci dragostea, cum știm, e prima roadă,
Porunca lui Isus e să iubim.
O, Duh Preasfânt, ne-ajută să se vadă
Iubirea, ce din Tine o primim.

Apoi, deși trăim o tragedie,
Și panică, și jale, și mister,
Prin Duh, rodim întruna bucurie,
Căci inima ne bate pentru Cer.

Chiar dacă suferința este mare
Și suntem copleșiți de-al ei tumult,
Ne-ajută Duh Preasfânt pe fiecare,
Ca pacea să rodească mult mai mult.

Când încercări de foc o să ne-ajungă,
Iar drumul de ieșire nu-l găsim,
Trimite-ne răbdarea îndelungă,
Și-n timpul așteptării să rodim.

O, Tată bun, ajută-ne prin toate
Fiind lângă Izvorul Tău sădiți,
S-avem pe ramuri multă bunătate,
De rodul ei să fim împodobiți.

Căci Duhul Tău e apa ce ne ține
De-a pururi verzi, cum Tu dorești să fim,
Și fructul dulce: facerea de bine,
Ne-ajută și pe-acesta să-l rodim.

O, Duh Preasfânt, izvor de apă vie,
Prin Tine, seva Cerului primim,
Ca să putem rodi credincioșie
Și-n încercare, credincioși să-Ți fim.

O, Duh ce ne descoperi frumusețea,
Privind prin Tine chipul lui Isus,
Ajută-ne ca să rodim blândețea,
Și-n zori, și la amiaz, și la apus.

Prin Tine-avem o roadă-mbelșugată,
O, Duhule Preasfânt, Mângâietor,
Când pofta noastră nu e înfrânată,
O, dă-ne și-nfrânarea poftelor!

Părinte Sfânt, cât timp ne ții în viață,
Înflăcărați de Duhul Tău să fim,
Și până când Te vom privi în față,
Să Te slujim cu drag și să rodim.

04/05/2020 Daniel Hozan





Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1439
  • Export PDF: 3
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni