Să înfrângem neadevărul
Autor: Ioan Hapca  |  Album: Reflecții  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Ioanhapca in 31/03/2020
Să înfrângem neadevărul

Am căutat prin multe surse, dorind să aflu adevărul.
Nu pot să spun că l-am aflat, doar că-am învins neadevărul
Și faima lui, s-a stins sub nimbul măreț, de adevăr curat
Iar sufletul, mi s-a întărit de Duhul înfrumusețat
În Adevăr, căci Adevărul, întotdeauna a triumfat.
Găsesc că vinovat e omul și-acela ce l-a ațâțat,
Nu Dumnezeu, cum tot spun unii, din cugetul rău și spurcat.
Răzvrătitorul mincinos ce-a fost din Ceruri aruncat,
Acela ce-i, cum știm cu toții, un drac, dar „drac împielițat”!
Ce-n pielea oamenilor mari, prin veacuri s-a tot precedat
Și cu războaie, urgii și ciume în lume s-a manifestat,
Și nu-i vreo crimă ori asuprire de care nu e vinovat!
Și omenirea-i vinovată de faptul că l-a acceptat;
l-a consimțit diabolismul, maleficul i-au înglobat...
Pe Dumnezeu L-au pus pe cruce și dintre ei L-au alungat!
N-au vrut să-L știe pe aproape și-acum spun că „nu intervine!"!”
Mirați sunt și se alarmează de parcă-ar fi toți sfinți în sine,
Smeriți, pioși, plini de Adevăr, păzindu-I Legile divine!
Ooo, mai sunt și sfinți cu adevărat, dar lor puțin le pasă
De pandemii ori vreun „mister” învăluit în ceața groasă...
Ei își slăvesc Mântuitorul, privind cu inima spre-acasă
Căci casa celor credincioși, nu-i într-al lumii apogeu,
E-n Ceruri Sus, și-i pregătită atent, de Însuși Dumnezeu!
Când te confrunți cu Adevărul, având dorința Vieții vie,
Te întrebi: De ce să-alunge Domnul din lume-această pandemie,
Când ea-i un har scăpând pe mulți, acum, de veșnica mânie? !
Nu te ruga doar să-ți scapi viața ori pandemie să nu fie,
Ci-ndreaptă ochii omenirii spre Dumnezeu și veșnicie!
Căci pandemia ce-o privești cu groază și nedumerire,
E doar o față a celui rău și infernala-i răzvrătire;
Dar, pentru orice om – e-o vreme - de har măreț spre mântuire.
Rugați-vă creștini cu foc, strigați în duh din răsputere
Să răspândească Domnu în lume, a Evangheliei Putere,
Ce bucurie sfântă aduce și-alungă-a duhului durere!
E vremea sfântă când Cuvântul, departe trebuie să-ajungă;
Pe orice margini de pământ, e vremea inimi să străpungă
Căci El ce-n mână ține totul, E gata „grâul” să și-L strângă!
Să înfrângem dar neadevărul și să proclamăm dreptatea,
Lumea trebuie să știe, să cunoască realitatea;
- Mai sunt sfinți și pe aceștia nu-i mai afectează moartea! –
Iar în ce privește crima, virușii și nedreptatea,
Este-o vreme a celui rău să-și arate răutatea,
Însă Domnu-i la control și-I cuprindem fermitatea
Căci ce-A scris, se împlinește cu toată solemnitatea,
Demonstrând Cine deține mai presus Autoritatea!

31/03/2020*Ioan Hapca
(Zaragoza)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 688
  • Export PDF: 8
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni