În curând
Autor: Mihai Ghidora  |  Album: Din dorurile mele  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ghidora in 28/03/2020
În curând

În curând vom lăsa ce-am iubit.
Toate visele noastre vor trece,
Că suntem efemeri pe pământ,
În curând vom lăsa ce-am iubit
Şi grăbit în fiinţă vom merge.

În curând vom vedea ce-am făcut,
Toate faptele noastre sunt scrise,
Ca-ntro carte privită-n trecut
În curând vom vedea ce-am făcut
Şi intra-vom la cele promise.

În curând vom rămâne stingheri...
Câte unul păşi-vom în slavă,
Doamne, toţi care-am tins către cer
În curând vom rămâne stingheri
Ca să dăm Celui viu socoteală,

Şi în faţa dreptăţii ajunşi,
Nu ne da pe nici unul afară,
Mustră-ne astăzi, Doamne, -ndeajuns
Ca în faţa dreptăţii ajunşi
Să rămânem cu Tine în slavă.

În curând n-or mai fi adunări
Câte doi, câte trei, câte zece
Şi nici predici, nici rugi, nici cântări,
În curând n-or mai fi adunări
Ci va fi o Regină şi-un Rege!

Iar acolo-ntre har şi splendori
Nici să ştim nu putem ce ne-aşteaptă,
Numai doruri topite în zori,
Căci acolo-ntre har şi splendori
Lumea ceea va fi nevisată!

Chişinău 28 martie 2020


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 796
Opțiuni