El m-a scris din veșnicie
Autor: Manuela Cerasela Jerlăianu  |  Album: Vino la nunta Iubirii  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de sufletvisatormcj..._ in 21/03/2020
El m-a scris din veșnicie


Scrisă-n cartea vieții mele
Este cerul plin cu stele,
Scris e și cerul cu îngeri,
Dar și zidul marii plângeri.

Scris cu literele-albastre
Sunt cuvintele măiastre
Și în roșu foc aprins
Drumul vieții dinadins.

Fiindcă El nemăsurate,
Viețile, le-a scris pe toate
Cu verde din Paradis
Pentru cel mai pașnic vis.

El m-a scris din veșnicie
Cu a vieții armonie
Și m-a trimis pe pământ
Să descopăr cine sunt.

Că sunt om pe jumătate,
Dar cu Tatăl sunt de toate!
Sunt și înger pe pământ,
Dar și-n ceruri în Cuvânt.

El m-a scris, El mă citește
Și în inimă găsește
Crezul meu ca legământ
Pentru pace pe pământ.


Comentariile sunt oprite pentru această resursă.
Statistici
  • Vizualizări: 447
Opțiuni