Un Dumnezeu Preaminunat
Autor: Gabriela Bucur  |  Album: fara album  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de Gaby_2020 in 09/03/2020
Un Dumnezeu Preaminunat

Ce bunătăți neînțelese
Tu porți în inimă cerească
Picuri de har, trăiri alese
Pui în făptură omenească.
Un Dumnezeu Preaminunat
Pentru o ființă prea căzută
Ce a dat pe Fiul Său Curat
Tribut pentru vina cea multă.

Închizi în Tine măreția
Ce mintea n-ar cuprinde-o toată
Înțelepciunea, bogăția
Și tot sublimul laolaltă.
Ești infinit pentru ființa
Ce-n toate are un sfârșit
Doar sufletu-i poartă dorința
Spre-un zbor ceresc, necontenit.

În firave puteri de lut
Împletești sfântă armonie
Din vase slabe ai făcut
Copiii ai Tăi pe veșnicie.
Ce albe flori de adâncă pace
Încununează inimi grele
Viață și bucurii le-aduce
A Duhului Sfânt mângâiere.

Amin
10 august 2019
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 510
  • Export PDF: 2
Opțiuni