De-ar fi vreodată singur să rămân
Și nimeni o vorbă să nu îmi spună,
Tu să îmi fii Tovarășul de drum
Spre țara unde trâmbițe răsună.

De-ar fi inima copleșită de suspine
Cu greu să pot trage aer în piept,
Tu să fii Mâna ce ființa-mi slabă o ține
În via mea nădejde să Te-aştept.

De-ar fi vreodată-n lume să n-am unde
Trupul meu obosit sau capul să mi-l plec,
De Tine doar viața să-mi abunde
Cu tot ce sunt 'naintea-Ți să m-aplec.

De-ar fi ființa -mi toată vinovată,
Neprihănirea-n Tine să-mi găsesc,
Și chiar nimic să am în lumea toată,
Tu să-mi fii tot în viața ce trăiesc.

De-ar fi în chin să duc zilele mele
Pentru credința că ești Dumnezeu,
Tu să-mi fii bucurie în durere,
Tăria Ta să poarte pasul meu.

De-ar fi să văd în juru-mi doar furtună
Și valuri grele să poarte barca mea
Să știu că Tu în val mă prinzi de mână;
Soarele Meu să fii în noaptea grea.

De-ar fi de lei să fiu împresurat,
Aruncat în cuptor încins de șapte ori,
De ai Tăi îngeri voi fi apărat
Și Tu vei fi cu mine în cuptor.

De-ar fi ca pâinea pe masă să lipsească,
Și-n staule mieii de ar pieri
Cuvântul- hrana Ta dumnezeiască
Prin el doar să fiu viu să pot trăi.

Să Te respir Isuse în permanență,
Chiar de tot aerul mi-ar fi ascuns,
Să simt cereasca Ta dulce prezență
Și harul Tău să-mi fie de ajuns.

De-aş fi de tot și toate lipsit ca să mă văd
Și gol și singur, flămând ca să rămân
Fii a mea bogăție Isuse Tu în tot
Eu să-Ți fiu rob pe veci și Tu Stăpân.

Amin
17 iunie
12:10