Încă un an s-a scurs din viaţă
Autor: Ica Dragoi  |  Album: An Nou  |  Tematica: An nou
Resursa adaugata de valeriamida in 27/12/2019
Încă un an s-a scurs din viaţă,
Aşa de repede-a trecut,
Intrăm în alt an cu speranţă,
An nou, de noi necunoscut.

Noi nu cunoaştem viitorul,
Ce va fi mâine-i un mister,
Dar ştim căci Tatăl, Creatorul,
Ne veghează de sus din cer.

Un an s-a dus în graba mare,
Deci, viaţa-i scurtă pe pământ,
Azi să ne facem cercetare,
Să ne-mpăcăm cu Domnul sfânt.

Un an s-a dus parc-a fost vis,
Călătorim spre albastra zare,
Cu gândul către paradis,
Ţinta... Cetatea viitoare.

S-a dus un an şi altul vine,
Trec zilele toate şirag,
Am avut harul de-a rămâne,
Când alţii au plecat... degrab.

Doamne, doar Tu ştii viitorul,
Viaţa este-n mâna Ta,
Tu să ne fii apărătorul,
Ajută-ne a te urma.

Un an necunoscut stă-n faţă,
În care Doamne te chemăm,
Cât timp suntem şi ne dai viaţă,
Cu Tine vrem să-naintăm.
Amin!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2334
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni