Cântă-I, laudă-L, mărește-L
Autor: Lidia Cojocaru  |  Album: Sclipiri de Cer  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de LidiaCojocaru09 in 23/12/2019
Cântaţi Domnului o cântare nouă, cântaţi laudele Lui
până la marginile pământului, voi, care mergeţi pe mare
și cei ce locuiţi în ea, ostroave și locuitorii lor! Is. 42:10.

Cântă-I, laudă-L, mărește-L

Cântă-I plin de bucurie
Celui viu în veci de veci -
El e viață, armonie,
El e drum pe care treci!

El e cale, e dreptate,
Mântuire și salvare!
Adevăr în nestemate
Se revarsă-n vii izvoare,

Calea sfinților inundă,
Cu tării și fericire -
Nici un rău n-o să pătrundă
Unde-I Mâna-Ocrotire!

Cântă-I, laudă-L, mărește-L,
Proslăvește-n osanale
Pe Acel ce strălucește,
Pe Stăpânul vieții tale!

Laudă-L în orice zi,
Mulțumește-I, te închină,
Ce minunat este a fi
Sub raza-I veșnică senină!

Cântă-I plin de bucurie -
Isus Hristos în veci e viu!
Viața-n Har și-n armonie
E prin El, râul cel viu!

Laudă-L în osanale!
Cânte, cânte-ntreg pământ -
Un Mântuitor, o cale,
Ce măreț ești, Doamne Sfânt! ! !


24 / 10 / 2019.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 517
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni