A fost o noapte rece, senină și cu stele,
Câțiva păstori păzeau și oile sub ele.
Iar undeva, pe drum, veneau din depărtare
trei magi ce urmăreau o stea cu seamă mare.

Micuțul Betleem dormea printre coline,
Doar într-un grajd din deal era viață-n sine.
O iesle, niște paie și scutece sărace,
Pentru copilul care urma să le îmbrace.

Era o agitație chiar printre animale,
Venea Cel Sfânt pe lume, croindu-Și a Sa cale.
Smerit, gingaș și blând, în chip de copilaș,
Se întrupa iubirea pe-a timpului făgaș.

Chiar dacă n-avea straie și-un loc de poposire,
Dar cerul s-a deschis și I-a adus mărire.
Păstorii au alergat să-L vadă pe Împăratul,
Pe Cel ce a venit să răscumpere păcatul.

A fost o noapte rece și-un plâns de copilaș,
O mamă ce-ar fi vrut să-I dăruiască un sălaș.
Doar grajdul a fost locul ce L-a primit cu drag,
I-a oferit o iesle, nu L-a lăsat în prag.

De-ar fi știut atuncea întregul Betleem
Că iată, Se va naște Mesia Cel Suprem,
Ar fi avut un loc în casele bogate
Și câte brațe oare nu ar fi vrut să-L poarte?

Dar El a venit umil în lumea asta mare,
Ca și acel lipsit să poată-avea salvare.
Și-o lecție de viață să învățăm mereu:
Să fim smeriți, căci așa iubește Dumnezeu.