Ferice
Autor: Lidia Cojocaru  |  Album: Sclipiri de Cer  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de LidiaCojocaru09 in 14/11/2019
Ferice

Pe străzi de aur vom cânta
Proslăvind mila, îndurarea
Celui, ce-n iubirea Sa
A trimis spre noi salvarea!

În glorii sfinte vom lăuda -
Credincioșia-I veșnic vie,
Ce a tronat și va trona
Purtând pe fii spre Împărăție!

În strălucire, în osanale,
Proșternuți în fața Lui -
Ne-om bucura de aleasa cale,
Prin Jertfa vie a Mielului!

Nu va fi plâns, nici tânguire,
Nu va fi lacrimă, nici vai,
Doar simfonii în mulțumire
Inunda-vor sfântul plai!

Ce splendoare, ce culoare -
Armonii de nevisat!
Ce imn divin sună-n onoare,
Lăudând pe Împărat!

Nu, aceasta nu-i poveste!
Nu, acesta nu-i un vis!
Ferice-i cine ascultă vestea
Și alege drum spre Paradis!


06 / 10 / 2019.
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veșnică. Ioan 3:16


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 720
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni