Ucenicie
Autor: Ştefan Culda  |  Album: Imnele credinţei  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de stefanculda in 01/10/2019
Ne-ai dat Cuvântul Tău să îl trăim,
Să ascultăm de vocea Ta cea blândă,
Ne-ai învățat că tot ce-i mai frumos
E să-Ți urmăm cărarea Ta cea sfântă.

Ne-ai chemat, chemare de Împărat
Cu sceptrul universului în mână,
Cel ce pe Golgota ne-ai câștigat
Dreptul sfânt la viață, împreună.

Duhul Sfânt ne-ai dat s-aducem roadă,
Caracterul Tău în noi să îl avem,
Înzestrați cu daruri minunate
Vrem ca ucenici să Te urmăm.

Ne-ai învățat ce-i dragostea agape,
Dragoste jertfitoare, necondiționată,
Primind zdrobirea crucii Tale sfinte
Putem striga prin Duhul: Ava - Tată!

Ne-ai poruncit să-Ți facem ucenici,
Marea misiune s-o-mplinim,
Lucrării Tale sfinte dedicați
Să Te-așteptăm, să ne-ntâlnim.
Isus Hristos ne-a chemat la ucenicie și apoi la ucenicizarea altora.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 384
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni